Slovacii s-au asezat pe actualul teritoriu al Romaniei in trei valuri independente. Primul dintre acestea (de la a doua jumatate a secolului al XVIII-lea) a dus la asezarea slovacilor in tinuturile de campie ale judetului Arad si ale Banatului, in tinuturile muntoase impadurite ale judetelor Bihor si Salaj, in zonele de campie si in localitatile miniere ale judetelor Satu Mare si Maramures, precum si in partea de nord-est a Bucovinei. Aceste zone se aflau atunci sub dominatia Imperiului habsburgic.
In zona Aradului si a Banatului primii slovaci au sosit in anul 1747, infiintand localitatea Mocrea. In anul 1803, un grup masiv de slovaci de rit evanghelic colonizeaza Nadlacul, apoi Butin, Vucova, Brestovat etc. Alt val, sub forma migrarii primare, a slovacilor de rit romano-catolic a inceput in anul 1790 prin infiintarea localitatilor Budoi, Varzari din zona paduroasa a muntilor Plopisului, urmata mai apoi in prima parte a secolului al XIX-lea de infiintarea altor localitati.
In zona Bihorului si Salajului, care au fost si sunt subordonate din punct de vedere bisericesc episcopiei romano-catolice din Oradea , comunitatile slovace nou infiintate au functionat mai ales ca filiale ale celor existente. In scurta vreme insa, comunitatile mai mari si-au format parohii proprii.
Conform datelor oficiale ale recensamantului din anul 2002, in Romania existau 17.199 de slovaci.