Joi 25.01.2018, am organizat un seminar de pregătire a ediției a XVI-a a Festivalului Intercultural “ProEtnica”, care va avea loc în cetatea medievală din Sighişoara în perioada

22.-26. august 2018.

            La şedinţă au participat repreprezentanţi ai următoarelor instituţii şi organizaţii:

Ministerul Culturii şi al Identităţii Naţionale, Institutul Cultural Român, Centrul de Excelenţă pentru Studiul Minorităţilor Transfrontaliere, Uniunea Elenă din România, Uniunea Polonezilor din România, Uniunea Croaţilor din România, Uniunea Ucrainenilor din România, Comunitatea Ruşilor Lipoveni din România, Asociaţia Divers, precum şi reprezentanţi ai partenerilor media: Televiziunea Română (tvr), Agerpress, Radio Son şi Jurnalul Sighişoara Reporter.

 

            Aşadar în cele ce urmează vă aducem la cunoştinţă, aspecte şi decizii în ceea ce priveşte ediţia de anul acesta a festivalului:

 

1.)    Extinderea duratei festivalului de la 4 la 5 zile.

Din motivul suprapunerii programului ştiimţific cu cel artistic, am hotărât extinderea duratei festivalului cu o zi.

 

2.)    Formular de participare şi program:

În cadrul şedinţei am stabilit primul termen pentru transmiterea formularului de participare, respectiv 15 martie 2018, iar prima ciornă a programului festivalului dorim să fie definitivată în data de 30 aprilie.

 

 

3.)    Program ştiinţific (miercuri – vineri):

Pentru a evita suprapunerea programului stiinţific cu cel artistic de pe scena principală, aceasta va începe miercuri, respectiv 22.08.2018 şi se termină, vineri 24.08.2018 odată cu începerea programului artistic.

 

4.)    Academia Interculturală de Vară (luni – vineri):

Va fi un proiect separat în care sunt implicaţi 50 de participanţi din ţările europene cu o durată de 5 zile, respectiv de luni 20.08.2018 până vineri 24.08.2018.

 

5.)    Voluntariat:

Pentru o mai bună desfăşurare a evenimentului, am hotărât ca Organizaţiile Minorităţilor Naţionale să desemneze voluntari, pe care îi vom pregăti înainte de începerea festivalului.

 

6.)    Seri specifice:

Dorim să oferim Minorităţilor Naţionale posibilitatea de a avea o seară specifică, finanţată de către organizaţie.

 

7.)    Înnoptări / organizaţie:
Am hotărât să asigurăm din bugetul proiectului pentru fiecare minoritate naţională 50 de înnoptări pentru programul artistic,  așadar pentru tot ceea ce depășește 50 de înnoptări, vă rugăm să suportați cheltuiala.
 

8.)    Presă internaţională:

În ideea internaţionalizării festivalului, posibilitatea Organizaţilor Minorităţilor Naţionale de a solicita o cerere către parteneri media din „ţările mamă” pentru promovarea evenimentului.

 

9.)    Secţiune nouă:

Introducerea unei secţiuni noi în programul festivalului, şi anume secţiunea de muzică religioasă.